Nopti bucurestene

Leave a comment

February 17, 2014 by calatoriinterbelici


 În numărul din 7 octombrie 1936 al Realității ilustrate descoperim o dare de seamă acidă asupra vieții de noapte bucureștene. Autorul, Ioan Massoff, prozator, om de teatru și redactor al ziarului Rampa, ne introduce în atmosfera cel puțin hilară a cabaretelor din capitală. 

Formația teatrală transpare imediat în text, căci autorul nostru purcede la clasificarea tipologică a clienților. Rezultatul este savuros și se transformă tiptil într-un soi de frescă a societății mondene a timpului. Nu mică ne-a fost mirarea să descoperim că există și astăzi urmași ai personajelor lui Massoff, pe care îi poți întâlni mai peste tot în centrul vechi al Bucureștilor contimporani. 


  
Iată cel dintâi specimen, a cărui extracție dubioasă ne intrigă și astăzi pe mulți dintre noi: chelnerul, cu costumu-i de cioclu peste hainele de multe ori jerpelite sau mototolite Acesta pare indeosebi certat cu apa, insa nu pentru ca n-o foloseste pentru ingrijirea sa corporala. Chelnerul e certat doar cu apa pe care o comanda clientul, devenit prin simpla rostire a acestui element demn de dispret. Cu totul altfel se comporta stimabilul, care raspunde de obicei la numele de ”Jean”, cand urechile-i sunt atinse de cuvantul aurit “sampanie”: 

Fraierul este fără doar și poate tipul cel mai des  întâlnit. Nu se poate să nu îi fi remarcat si in zilele noastre figura credulă și compătimitoare la adresa damei abia cunoscute, care își deapănă cu spor trista poveste de viață, adevarata tragedie in 5 acte, cu prolog, epilog si interludiu :
 Că îl vezi în Dorobanți sau în centrul vechi, nu are importanță, un lucru e cert, băiatul lui tata e nemuritor. Masinile de lux Audi sau Mercedes au inlocuit cu succes Nash-ul interbelic, pe cand “buzunareala” vestei paterne a ramas neschimbata, adevarata traditie si ritual. Unde mai pui ca baiatul e ”bine crescut” si degraba iubitoriu de prezente feminine: 

 Un alt tip peren, dansatorul, pe boxă sau în ring,  își schimbă se pare doar corpul în timp, spiritul rămânând același. El nu pică la dans, ci la bacalaureat. Ne miram totusi ca e un dansator si nu o dansatoare, mai des intalnita in zilele noastre:

 
 Și, last but not least, Massoff îi ironizează pe cei care te înghiontesc mereu cu privirile lor indiscrete și suverane, când vrei și tu, ca omul, să bei o bere sau o șampanie în relativă intimitate, ”cercetătorii’. Odata facuta inspectia, acestia pornesc mai departe, eterni peregrini ai locurilor de cult si de baut: 
 Ei, ce spuneți? Nu-i așa că asemănările-s izbitoare? Ai zice că unele lucruri nu se schimbă niciodată; pentru toate celelalte există treaba asta neplăcută care se numește trecerea timpului.



Advertisements
«

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: