Miss compendiu de frumusete

1

January 12, 2015 by calatoriinterbelici

      În anul 1929, România primea pentru prima dată, prin revista noastră de suflet, ”Realitatea ilustrată”, invitația de a participa la marele concurs internațional de frumusețe de la Galveston, din Statele Unite ale Americii. În scurt timp publicația avea să primească și autorizația exclusivă de a organiza concursul de frumusețe național menit să desemneze reprezentanta României la competiția americană.
 
     Consecința anunțului lansat de ”Realitatea ilustrată” în paginile sale e destul de previzibilă- agitație mare, freamăt, emoții… Nu mai puțin de 2500 de românce s-au înscris la concursul Miss România, a cărui primă ediție s-a bucurat de un succes răsunător.
 
      70 de reprezentante județene și 30 dintre cele clasificate pe locul al doilea sau al treilea au purces în luna martie 1929 spre capitală, la etapa finală a marelui concurs, alături de mamele sau însoțitoarele lor, fiind cazate la un hotel bucureștean de prim rang,  ne relatează ”Realitatea ilustrată”. Desemnarea câștigătoarei a avut loc pe data de 17 martie la Palatul Cultural (Salonul Oficial) de pe Șoseaua Kiseleff, din juriul aflat sub patronajul lui Alexandru Vaida-Voevod făcând parte personalități de renume, ca Tzigara Samurcas, Alexandra Cantacuzino, Maria Giurgea, Al. Mavrodi, I. Steriadi, Fr. Stork, N. Batzaria, G. Graur și L. Rebreanu. Da, da, ați citit bine, este vorba despre acel Rebreanu, autorul romanului ”Ion”, publicat cu aproape un deceniu înainte de concurs, în 1920.
 
     Mai întâi au fost alese câștigătoarele la nivelul provinciilor și al capitalei, juriul reținând dintre ele numai 5 candidate pentru proba finală, care a constat în îmbrăcarea ”tricourilor” de plajă. Dintre cele 3 candidate rămase in concurs, a fost aleasă, după deliberări de o oră și jumătate, marea câștigatoare, în vârstă de doar 17 ani, dra Magda Demetrescu din București.
 
     Eeeeei, dragii noștri, anunțul a fost urmat de o adevărată sărbătoare presărată cu efuziuni sentimentale. Vaida-Voevod nu a ezitat să afirme că dra Magda a devenit a doua sa fată… Cum de i-a fermecat in așa măsură pe jurati? Pentru că farmecul personal nu transpare pe deplin in fotografii, iată cum o descriu cei de la ”Realitatea ilustrată”:

 
       Tânăra a mai primit un automobil Fiat, mai multe fotografii publicate în revistă, marea excursie în America la etapa internațională a concursului de frumusețe, nenumărate omagii și chiar un imn… ”Un nume, o epocă, un eveniment”, după cum au scris cei de la RI. Și pe bună dreptate :).

 
       Prea multă vorbă strică, așa că vă lăsăm mai departe cu fotografiile candidatelor și câștigătoarelor Miss România din 1929 și 1930, pentru a vă putea face o idee despre idealul de frumusețe al epocii, despre cum s-a schimbat acesta in timp, dar și despre frenezia cu care publicul feminin a intâmpinat competiția.

P.S. Aflați că in 1930 apărea chiar un roman, ”Regină un an”, despre prima ediție a concursului- o carte pe care cu siguranță am citi-o din scoarță-n scoarță.

Sursa articole si imagini- diferite numere ale ”Realitatii ilustrate” din ianuarie-martie 1929 si 1930, consultate pe situl Bibliotecii Digitale a B.C.U. ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Advertisements

One thought on “Miss compendiu de frumusete

  1. Zetu Harry says:

    Magda Demetrescu era o femeie foarte frumoasa 🙂 sunt curios care i-a fost viitorul post miss 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: