Tavernele bucurestene si pungasii interbelici

Leave a comment

March 22, 2015 by calatoriinterbelici

Destul am scris pana acum despre Bucurestiul luminos, capitala cinematografelor, a cladirilor moderne, a studentilor, a feminitatii ori a reclamelor mai mult sau mai putin haioase. Stim deja ca imaginea profund idealizata dupa 1990 a Bucurestilor interbelici prezenta de fapt nenumarate indoituri, crapaturi, zone de umbra. Departe de a fi o capitala a luminilor (nici Parisul nu era pe atunci, si, adaugam noi carcotasi, nu este nici astazi, un oras doar al luminilor), Bucurestiul era o alaturare contrastanta de lumini si umbre, daca nu chiar tenebre. Ion Tik, autor al multor reportaje din “Realitatea ilustrata” sau “Ilustratiunea romana”, nu ezita sa le spuna “subterane”. Erau intr-adevar fata nevazuta si ascunsa a capitalei, “lumea intunericului si a pacatului” dupa cum foarte poetic si maldororian le spune acelasi Tik intr-un articol intitulat “Colindand tavernele”, publicat pe 12 martie 1931 in “Ilustratiunea romana”.

Cafenelele protipendadei, precum Capsa, Corso sau Royal, aveau asadar un revers: tavernele cartierelor marginase, care adunau toate, indiferent de punctul ocupat pe harta, “drojdia societatii” acelor timpuri, indivizi mereu certati cu legea, pungasi, talhari, nu de putine ori si criminali periculosi. Nesiguranta care domnea pentru orice om respectabil care s-ar fi aventurat in astfel de localuri de noapte l-a determinat de altfel pe Tik sa nu le colinde decat in compania comisarului “Niculescu” si a ajutoarelor lui de nadejde.

Astfel intovarasit, Tik isi incepe periplul prin drojdia sociala intr-o taverna cu o denumire cel putin paradoxala: “Cafe New-York”. Nimic newyorkez intr-insa, desigur, poate doar aceeasi infioratoare populatiune criminala. Miros de cafea, crema de ghete, tigari, bere trezita, transpiratie: o combinatie sufocanta. Peste tot lumea bea, joaca carti sau doarme angelic pe mese, intrerupandu-si activitatea doar pentru a o lua la fuga la vreo razie a politiei capitalei.

Jucători de cărți într-o tavernă bucureșteană

Jucători de cărți într-o tavernă bucureșteană

Dar nu atat atmosfera generala intriga si fascineaza, cat tipurile din care este alcatuita, personagiile acestei lumi decazute. Aflam asadar de “Mitica Ciocolata” (de departe preferatul nostru), “Costica Ambasadorul”, “Nea Doctorul”, “Nae Catifea, “Costache seapte degete”…Daca in cazul lui Costache ne putem prea lesne da seama de unde ii vine porecla- de la furtul indemanatic de portofele sau maruntisuri-, celelalte porecle ne dau de gandit si ne fac sa ne minunam… Prin urmare, nici un client al acestor spelunci nu isi pastra numele adevarat: cu totii purtau nume de imprumut, porecle, schimbandu-si identitatea la fel de des pe cat isi schimbau celulele in inchisoarea Vacaresti.

Infractori din închisoarea Văcărești la lucru. Fotografie de Iosif Berman.

Infractori din închisoarea Văcărești la lucru. Fotografie de Iosif Berman.

 

Surprinzatoare sunt nu doar poreclele lor hazlii, de pungasi inveterati, ci si limbajul pe care il folosesc. Articolul lui Tik, prin mostrele pe care ni le ofera, ar putea contribui la o istorie a argoului romanesc, pe care o cunoastem prea putin. Raufacatorii acestia aveau o lume a lor, aproape ermetic inchisa. Cum se opuneau lumii celeilalte, de la “suprafata”, luminoase si conduse dupa principii morale, precum si organelor legii, politistii, ei au resimtit, dintotdeauna de altfel, in toate locurile si in toate timpurile, nevoia de a incropi un limbaj al lor, special, prin care sa nu poata fi intelesi de oamenii obisnuiti. Iar drojdia aceasta aparent mizerabila si inculta era capabila de o inventivitate extraordinara. Mai jos am intocmit o lista de termeni pungasesti, in ordinea in care apar ei in articolul lui Tik. Veti fi uimiti sa descoperiti ca unii mai exista si astazi:
GABOR- agent de politie  (da, aparent “gaborul” are cel putin 84 de ani vechime)
STICLETE- sergent de strada (acelasi lucru si pentru sticlete, fiind intalnit in dictionarul lui Saineanu inca din secolul al XIX-lea)
PENSION- inchisoare ( ce surpriza! desi pensionatele de fete si de baieti s-au demodat in zilele noastre, “pension” s-a pastrat, fiind inregistrat de George Volceanov in Dictionarul de argou al limbii romane din 2007)
TUFLA- poseta (“tufla” exista si el in Dictionarul de argou din 2007, insa cu sensul mai “restrans”, si la propriu, si la figurat, de “buzunar”/”portofel”)
CARAIMAN- portvizit (“caraiman” a patit exact pe dos, sensul lui s-a “largit”, de la “portvizit” in 1931 trecand la “buzunar” in 2007)
ANECSARE- furt (“anecsare/anexare” nu mai apare deloc in Dictionarul de argou, de unde deducem ca dupa diferitele anexari germane, maghiare, bulgaresti si sovietice, cuvantul nu a mai fost foarte iubit dupa 1940, nici macar printre talhari)
TIRA (a tine)- compania, hangul (iarasi o surpriza: “tira” apare, spre deosebire de cuvintele de pana acum, si in DEX 1998 si 2009, precum si in Dictionarul de argou din 2007, de unde deducem ca termenul a fost recunoscut ca “adoptat” de limbajul majoritatii. Asa sa fie? Noi unii nu am mai auzit de el pana la articolul lui Tik)
A FACE PONTU- a racola posibili pontatori la jocurile de colt de strada, de tipul alba-neagra
MATADOR- specialist in zona lui de activitate in diferite forme de infractiuni ( in sfarsit, un cuvant pe care nu l-am mai mostenit si pe care il putem situa in argoul tipic interbelic)
TARANCUTA- bancnota de 500 lei (nici “tarancuta” nu a supravietuit celor opt decenii ce s-au scurs din 1931 pana astazi)
Pe langa hotii, bautausii si ucigasii obisnuiti, clientela acestor taverne mai era alcatuita dintr-un soi aparte de raufacatori: profesionistii inselatoriei la jocurile de tipul “uite popa, nu e popa”, “uite rosia, nu e rosia”, jocul degetarelor si la altele pe care nu le putem dibui, ca “jocul cu lantul” sau “jocul cu cureaua”. Primele trei reprezentau de fapt variatiuni a ceea ce astazi cunoastem ca alba-neagra. Pentru primele doua, “maestrul” folosea trei carti, dintre care una de culoare rosie sau un popa, pontatorul trebuind sa ghiceasca care dintre cele trei, odata amestecate si intoarse pe masa de joc, este rosia sau popa.
"Uite rosia, nu e rosia", reconstituit, la cererea lui Tik, chiar de "specialistii" tavernelor

“Uite rosia, nu e rosia”, reconstituit, la cererea lui Tik, chiar de “specialistii” tavernelor

Jocul degetarelor presupunea folosirea a trei degetare si a unui bob, jucatorul trebuind sa ghiceasca sub care degetar se afla acesta.

Jocul degetarelor

Jocul degetarelor

Interesant este faptul ca intre acesti profesionisti ai inselatoriei aveau loc adevarate concursuri. Unul dintre ele se tinuse chiar in acel an, 1931, pe Dealul Spirii, reunindu-i pe specialistii in jocul cu degetarele. Unul singur a trecut de toate probele anevoioase, Pricopie, pe care toti il pomeneau pe atunci cu evlavie si smerenie pungaseasca.
Desi intunecat si periculos, dedesubtul acesta al lumii interbelice, alcatuit din cele mai gainare, viciate, dubioase si criminale figuri ale societatii romanesti, avea neindoielnic farmecul lui, in virtutea unei estetici a uratului care ne infatisa spectacolul unei capitale vii, tumultuoase, osciland intre elanuri mondene si decaderi promiscue. Iar articolul lui Ion Tik, cu fotografiile aferente, reprezinta o incursiune deosebit de pretioasa pentru noi in acest univers, de unde extrage nu doar tipuri umane, ci si mostre de limbaj, care ne demonstreaza ca pungasii de astazi pastreaza inca multe trasaturi si multe cuvinte ale pungasilor de altadata.
Culegător, povestitor și repovestitor: Andreea Apostu
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: