Reclame de Craciun (I)

Leave a comment

December 20, 2015 by calatoriinterbelici

Au trecut mai bine de 5 luni de la ultima postare pe acest blog. Să ne fie ruşine! Revenim aşadar, măcar acum, în al 12-lea ceas şi a 12-a lună, cu o selecţiune de reclame interbelice, reclame de sezon şi de bon ton. Ne cunoaşteţi desigur deja slăbiciunile pentru publicitatea interbelică, de multe ori savuroasă atât prin limbagiu, cât şi prin mesagiu, aşadar atât prin formă, cât şi prin conţinut.

De sărbători, paginile “Realităţii ilustrate” abundă, prin anii ’30, în reclame la produse dintre cele mai variate: de la aparate de radio la conserve şi de la rouge-uri de buze la ghete de patinaj. Ca de fiecare dată, am ales câteva reclame care ne-au atras atenţia, ne-au amuzat şi ne-au făcut evident, din nou, nostalgici.

Începem periplul cu reclama noastră preferată, cea la conservele Griviţa, găsită într-o “Realitate” îndepărtată din 1936. Mai multe chestiuni ne-au atras atenţia: în primul rând “costiţele de purcel pe fasole” (acel “pe” având un efect comic absolut…delicios), apoi mâncărurile cu “pretenţii”, cum ar fi “epurele cu măsline” sau “marinata de nisetru”. Ne-a mirat şi “zacusca” trecută la rubrica “conserve de peşte”- noroc cu dicţionarele, prin care am ajuns să aflăm că unul dintre sensurile cuvântului “zacuscă” este, aparent, cel de “preparat ….din peşte cu garnitură de legume”. Fragmentul este luat din definiţia dată de Dictionarul explicativ. Scriban, în dicţionarul său din 1939, nu ne spune nimic despre peşte, dar aflăm de la el o expresie astăzi dispărută (cel puţin noi nu am mai întâlnit-o până acum) : “a trage cuiva o zacuscă”, însemnând, nici mai mult, nici mai puţin, decât a-i trage o mamă de bătaie (să ne scuzaţi limbajul  frust). Aşa ne-am dat seama de ce nu ne place zacusca- pesemne expresiunea aceasta din popor a rămas undeva, latentă, în subconştientul nostru pacifist din punct de vedere fiziologic şi gastronomic. Simpatice sunt, desigur, şi roşiile, care se numeau pe atunci “pătlăgele roşii” şi vinetele, numite bineînţeles “pătlăgele vinete”. “Pătlăgele” – ce cuvânt sonor şi cumva rotofei, asemenea legumelor; păcat că s-a pierdut în meandrele comunismului.

Dar gata cu digresiunile acestea lingvistice plictisitoare. După ce vor fi păcălit timpul şi viitorii meseni prin folosirea mâncărurilor conservate de Griviţa, doamnele gospodine treceau printr-un absolut necesar si amplu proces de înfrumuseţare- aceasta era de fapt activitatea esenţială din preajma sărbătorilor. Ca să între în rochia de bal (Bucureştii erau plini ochi de baluri pe vremea aceea), domnişoarele aveau nevoie fie de cure de slăbire, fie de vizite la salon.

 

 

 

 

 

 

 

Iată ce ne oferă Institutul de înfrumuseţare (situat vis-a-vis de Palatul Telefoanelor): “nettoyage” (curăţenie a feţei presupunem), “massage facial”, “massage în abonament” (ăsta trebuie să fi fost un masaj mai temeinic) şi “epilaţiunea feţii”. Bine, dacă nu aveau dispoziţiune pentru preţiozităţi franţuzite, doamnele puteau trece direct pe la coaforul La Ionică, pentru o coafură a la garconne şi o manicure.

 

 

 

 

 

 

 

Pentru că românul, din cele mai vechi timpuri, a simţit nevoia să se înnoiască, nu numai sufleteşte, ci şi vestimentar, în preajma sărbătorilor, magazinele de lux din capitală împânzeau revistele de reclame: magazine precum La Vulturul de mare cu peştele în ghiare, magazinele Popp&Bunescu, Luca Niculescu sau Imperial. Iată-i pe cei de la Imperial oferindu-ne chiar preţurile produselor.

 

 

 

 

 

Dacă am fi trăit pe atunci, ne-am fi cumpărat cu siguranţă nişte pijamale complecte (deşi cele incomplecte trebuie să fi fost interesante) şi ne-am fi băgat de sărbători sub plăpumi, cu cărţile şi pipa sau portţigaretul la îndemână. Dar nici vorbă de aşa ceva la interbelici: aveau vizite de făcut, baluri la care să strălucească, cunoştinţe pe care să le epateze.

Pentru împodobirea casei sau, după caz, a bradului, am fi cumpărat probabil de la Luca Niculescu nişte covoare din “cocos I-a” sau nişte muşamale. Nici “mocheturile” nu sunau rău.

 

Pe lângă lucrurile acestea frumoase, existau şi reclame la medicamente sau la nelipsitele purgative. Indigestia festivă, la români, este încă una dintre punţile de legătură dintre prezent şi perioada interbelică. Astfel încât paginile Realităţii abundă în medicamente menite să le decongestioneze interbelicilor stomahurile sau să le uşureze, ca să zicem aşa, trecerea în noul an.

 

 

 

In definitiv, digerare humanum est.

 

Salvează

Salvează

Salvează

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: