Bazaca, mic paradis al micilor cumpărători

Leave a comment

October 6, 2016 by calatoriinterbelici

Dacă în perioada interbelică raiul era pentru cucoane Lipscănia, pentru fiinţele mai puţin fericite de soartă, cum ar fi bonele, servitoarele sau lăptăresele, raiul era mica şi inghesuita stradă Bazaca. Aceasta a dispărut din păcate în urma sistematizărilor menite să prelungească la sfârşitul anilor ’30 bulevardul Brătianu până la Halele Centrale, actuala Piaţa Unirii. Noroc că Ilustraţiunea română a păstrat în scris  farmecul vizual şi afectiv al Bazacăi printr-un articol din octombrie 1932.

Forfota de pe strada Bazaca

Forfota de pe strada Bazaca

Când păşeai pe această stradă, sau mai degrabă pasaj, ce lega vechea Piaţă de Flori de la Sfântul Anton de Halele Centrale, intrai într-un veritabil vârtej de glasuri, de gesturi şi de obiecte. Clienţii, mai degrabă clientele, erau aici cucerite cu japca: un negustor te apuca de mânecă, un altul de şorţ, pe când un al treilea îţi tăia pur şi simplu calea sau te înghiontea mai mult sau mai puţin discret să îi vezi marfa: – Poftiţi la noi. Aci găsiţi mărfurile cele mai moderne. – Cu ce să servim pe duduia aceasta drăguţă? – Poftiţi numai să vedeţi; N-aveţi nevoe să cumpăraţi. Unul o trage de mânecă, altul de fustă, altul o ţine de braţe iar ultimul a reuşit s-o împingă, vrea nu vrea, în mica lui împărăţie.

La Bazaca nu existau preţuri fixe. Un singur lucru era fix, stabilit şi de la sine înţeles, din toate timpurile: tocmeala. La Bazaca te duceai ca să găseşti chilipiruri, iar orice incursiune se transforma într-o vânătoare. La sfârşitul experienţei, obosite, asudate, clientele îşi etalau mândre „trofeele” în faţa prietenelor sau adversarelor (de multe ori aceleași).

Tocmeală la Bazaca

Tocmeală la Bazaca

Prăvălioarele, cu câte o uşă şi o fereastră sau vitrină înghesuită, erau neîncăpătoare. Mărfurile, excedate de spaţiul prea strâmt, dădeau buzna în stradă, de aveai impresia, trecând prin spaţiul infim rămas între mormane de stofe, pânzeturi, diverse nimicuri, că le iei după tine prin tot oraşul. Te umpleai la final de spiritul şi mirosurile Bazacăi din cap până-n picioare.

Negustorii se întreceau în vorbe mieroase, te asigurau că la ei ai făcut cel mai bun târg, că ai cumpărat ceva de calitate la un preţ derizoriu. Bazaca era, din cauza lor, o adevărată babilonie, un zumzet nesfârşit, dar nu chiar întotdeauna mieros. Vorbele bune, măgulitoare, „vă vine ca turnată, cuconiță”, „da drăguţă mai sunteţi duduie, să mai treceţi pe la noi”, erau degrabă înlocuite de ocări şi furie. Conflictele nu erau deloc rare. De fiecare dată, negustorul era acuzat că vinde prea scump, înşală, nu scade preţul, e hoţ în toată regula. Dar nici negustorul nu se lăsa mai prejos, aruncând vorbe grele: – Pe mine nu mă păcăleşti. Eu nu sunt o ţărancă proastă, să-mi vâri ce-ţi convine dumitale. -Crezi că dacă porţi pălărie pe cap te-ai făcut cucoană? Dac’ai fi cucoană, ai cunoaşte la marfa fină şi modernă.

O altă clientă plânge nevoie mare că şi-a luat dimineaţă basma cu 60 de lei, iar acuma seara o găseşte la 30. I se plânge chiar agentului de stradă, acesta ridică din umeri, iar proprietăreasa îi spune pe şleau: „Ce e fată?, sare ca arsă patroana magazinului, tu ai fost beată când ai cumpărat basmaua, sau eşti cam lovită la cap?… Du-te
şi reclamă-mă la poliţie!”. Dar nici agentul nu prea vrea să se pună rău cu negustorii, că se alege mereu cu câte un clapon de la ei de sărbători, nici servitoarea tânără nu prea îşi doreşte să dea ochii cu domnii de la poliţie.

Negustorii de mărunțișuri din dosul Halelor.

Negustorii de mărunțișuri din dosul Halelor.

În dosul halelor se mai afla o specie de negustori, cei de mărunţişuri: piepteni, mărgele, panglici, batiste, dulci nimicuri feminine în faţa cărora micile servitoare, cu vise de cucoane, pierdeau minute în şir, de le luau stăpânele la rost de fiecare dată că au întârziat la Hale. -Cât dai pieptenele? – Să vi-l fac cu 12 lei. Eftin. – Şase, dacă-ţi convine. Apoi clienta pleacă. Negustorul vine după ea. Clienta nu şi nu, se uită la mărfurile altuia, amână cumpărarea pe a doua zi, găseşte un pretext. Se întoarce, întoarce şi pieptenele pe faţă şi pe dos… Negustorul încearcă timid un 8 lei, clienta, severă, îi aruncă o uitătură urâtă şi iarăşi se preface că pleacă, supărată…

Cumpărăturile erau o artă, iar Bazaca o scenă. Aplauzele veneau de la prietenele, mai degrabă invidioase, decât bucuroase,  cărora actriţele de bulevard le arătau achiziţiile. În Bucureştii de demult, fiecare bonă era o artistă şi fiecare servitoare o maestră, iar teatrul de bulevard o activitate constantă, vioaie, la îndemână tuturor. Numai că-n loc de buchete de flori şi dineuri de gală, te alegeai cu o pălărie cam grosolană, un şiret de pantof sau o bucată sănătoasă de pânză, calitatea-ntâia, sau a doua, sau, de fapt, a treia… Iar dacă erai norocos, te alegeai și cu un clapon.

Culegător, povestitor și repovestitor: Andreea Apostu

sursă imagini si citate: „Ilustrațiunea română”, 19 octombrie 1932, digitalizată pe digibuc.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: