Gambrinus, berăria lui Caragiale, în câteva fotografii interbelice

1

October 17, 2016 by calatoriinterbelici

redeschiderea-gambrinusului

De curând am dat, entuziaști, peste un anunț făcut pe 5 octombrie 1933 în Realitatea ilustrată. După o perioadă în care fusese închisă pentru renovare şi reamenajare, berăria Gambrinus, inaugurată de Caragiale în localul de pe Ion Câmpineanu nr.4, îşi anunţa cu surle şi trâmbiţe redeschiderea pe data de 10 octombrie 1933. Trebuie să știți că pe lângă berărie mai era şi restaurant și a fost mutată de un anume Naumescu pe bulevardul Elisabeta în 1941, abia după demolarea vechiului sediu. Localul inițial era o clădire de două etaje (berăria și restaurantul situându-se la parter), demolată spre sfârșitul interbelicului, în locul ei fiind construit un imobil de raport. Grație unui alt număr din Realitatea ilustrată,  am aflat și anul exact în care a început (și probabil s-a și terminat) demolarea clădirii: 1937. Mai devreme decât ne-am fi așteptat, alte surse indicând (cum ar fi art-historia.blogspot.ro) un interval mai larg, de la sfârșitul interbelicului și începutul războiului.

Loviturile târnăcopului scot sânge din cărămizile fostei Case Mandy dela începutul străzii Câmpineanu, cunoscută mai mult sub numele de Gambrinus. Lucrătorii au de furcă, muncesc din greu, pentrucă zidurile bătrânei clădiri, groase și rezistente, nu se lasă cu una cu două.

fotografie-din-1937

o fotografie foarte mică din Realitatea ilustrată, mai 1937

Tot din articolul din 19 mai 1937 aflăm că localul i-a aparţinut mai întâi unui sârb, Petre Gheorghevici, înainte să între în grija lui Caragiale. Acolo se întâlneau Ion Gorun (Alexandru Hodoş) şi Ghiţă (George) Ranetti, cel care a iniţiat revista de satiră şi caricatură Furnica și care semna în publicaţia Zeflemeaua chiar cu pseudonimul Delagambrinus. Vasile Hasnaș, un alt obişnuit al locului, venea cu pudelul său numai pănglicuţe şi fundiţe, numit Bubi, de care nu se dezlipea niciodată, iar o masă închisă, la care nu aveau acces străinii, era cea a lui Caragiale, alături de generalul Lambru, căpitanul Delavrancea, generalul Iliescu şi Niculescu-Bratu, cel ce umbla mereu cu picioarele goale vârâte direct în ghete. Și tot aici Delavrancea venea să îi trateze pe actori cu bere si crenvurști după succesul piesei lui „Apus de soare”:

Origina acestei berării se pierde în noaptea timpurilor imemoriale; iar gloria ei în timpul nopților memorabile când vedeai la o masă p-un Eminescu, mai târziu p-un Caragiale (care a fost și client și patron al Gambrinusului), în fine acum în vremea din urmă p-un Delavrancea ce venea să ofere halbe și krenvirști artiștilor cari contribuiau la marele succes al piesei sale „Apus de soare” scria Ghiță Delagambrinus, adică George Ranetti în revista Furnica în 1909.

După moartea lui Gheorghevici, localul a ajuns pe mâinile lui Caragiale (în 1901), care mai avusese, ne spune articolul, berăria Benebibendi, de pe strada Şelari, unde a fost mai târziu plăcintăria Zappa. Aceasta era de fapt a doua berărie deschisă de Caragiale în București, în 1894, prima fiind cea de pe Gabroveni, Mihalcea & Caragiale, deschisă în 1893. A concesionat el și restaurantul gării din Buzău, pentru un an, în 1894, dar a intrat repede în datorii, într-atât încât i s-a scos ce avea prin casă la licitație.

Situat mult mai bine decat Benebibendi, strategic, în Piața Teatrului, Gambrinus era locul ideal în care să îți continui seara la ieșirea de la spectacol. În 1933 era în continuare faimos:

Duminică 10 Octombrie a.c. s’a redeschis renumitul restaurant şi berărie GAMBRINUS, de sub conducerea cunoscutului restaurator Ionel T. Petcu, având ca director pe d. Petrică Niculescu. Elegantul local a fost complect renovat şi înzestrat cu una dintre cele mai moderne instalaţiuni tehnice. Bucătăria excelentă are ca şef pe cel mai bun specialist în arta culinară.

Pe lângă vinurile şi berile alese servite de Gambrinus, localul mai pregătea şi o surpriză, fiind singurul care avea la dispoziție „delicioasa bere” MALTOSAN NECTAR, produs al fabricii LUTHER. Faptul nu trebuie să ne mire, căci Gambrinus intrase în 1926 în proprietatea producătorului de bere LUTHER, care îl concesionează fraţilor Ionescu, bucătari, după cum am aflat via art-historia.blogspot.ro. Tot pe arthistoria am găsit o reclamă din revista Magazinul, provenind de la Dan Tudoroiu, datată 1931.

magazinul-art-historia

Ajungem prin urmare la concluzia că renovarea a început după ianuarie 1931, între timp localul schimbându-şi, aparent, şi directorii, din moment ce întâlnim numele lui Petrică Niculescu.

Partea inedită e constituită de fotografiile de prezentare, în care regăsim nu doar exteriorul berăriei, ci şi interiorul renovat. Le postăm mai jos, întru delectarea nostalgicilor.

Exteriorul berăriei

Exteriorul berăriei

Interiorul renovat.

anuntul-de-redeschidere

și anunțul original de redeschidere

Sursă informații: Realitatea ilustrată și art-historia.blogspot.ro (http://art-historia.blogspot.fr/2009/10/gambrinus.html)

Sursă imagini: Realitatea ilustrată, via digibuc.ro și Dan Tudoroiu, via art-historia.blogspot.ro

Articol scris de Andreea Apostu

Advertisements

One thought on “Gambrinus, berăria lui Caragiale, în câteva fotografii interbelice

  1. Reblogged this on dana1967 and commented:
    EXCELENT ARTICOL !!!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: