Sunetele orașului. De la strigătele oltenilor …

2

October 19, 2016 by jethrosis

… la operele Parisului

motto : “- Crrrrapuuu ! …” 

14628134_1206058172765464_326179385_n

“Si gogosi se pot cumpara pe strada” , sursa : “Realitatea Ilustrata”

14627864_1205884946116120_110816235_n

Negustorul cu chip placut si zambitor si scrumbiile frumos aranjate ca la parada, te imbie sa cumperi de la el. sursa : “Realitatea Ilustrata”

Dacă porniţi la o plimbare pe străzile leneşe ale Bucureştiului de până în orele prânzului, singurul motiv pentru care puteţi să vă auziţi gândurile este acela că faimoşii “olteni” nu îşi mai etalează mărfurile pe străzile capitalei.

Fundalul sonor al Bucureştiului de altădată era o orchestră de strigăte ale oltenilor şi ale negustorilor ambulanţi cu mărfuri care mai de care mai diverse, inclusiv una din cele mai noi delicatese apărute la vremea aceea şi pe străzile capitalei : Grapefruit-ul de Jaffa. “Boierii” îşi trimiteau direct servitoarele să târguiască cu oltenii, iar gospodinele ştiau ora exactă la care trecea olteanul cu cărbune, cu pătrunjel, ţelină … Iar ceasul puteai să ţi-l potriveşti după ei, deoarece treceau la ora exactă. Bucureştenii, creaturi deprinse încă de pe vremea aceea cu poluarea de diverse feluri, s-au adaptat şi la asaltul sonor ; mulţi dintre ei erau imuni la strigătele din seria “Morcovii ! Morcovii ! Morcoviiiii !” … dar oltenii nu se lăsau. De pildă, Mircea Damian ilustrează perfect etapele durerii … de a fi trezit din dulcele somn de dimineaţă de către vreun oltean cu vocea mai puternică :

Dimineaţa mai ales, când oraşul abia începe să se trezească, şi la amiază, când aţipeşte, strigătul olteanului s’aude pătrunzător şi viguros, te trezeşte pe jumătate şi te’ntoarce pe partea aialaltă, iar te trezeşte şi iar te’ntoarce, până când te scoală :
– Măi, al dracului .. Ce voce ! Ce-a fost, dragă ? întrebi năucit.
– Nimic … Ce să fie ? ! … Olteanul …
– Fir-ar-al dracului să fie … Mai mare spaima … Cel puţin spune servitoarei să cumpere nişte crap, astăzi …

Acelaşi Mircea Damian continuă, completând, ca într-un spectacol de operetă, cu indicaţii scenice preţioase :

-Cărb’, cărb’, cărb’! …
Strigă pătrunzător şi repezit, strigă cântat sau monoton. Uneori, strigătul este ca un chiuit, alteori scârţâie, alteori se aude dedeparte, că o doină. După felul omului şi după felul marfei. Cărbunii, bunăoară, îi strigă cu o silabă scurtă, retezată, seacă, fără ecou. Zarzavaturile, – ca pe nişte versuri spuse repede, cu opriri mai prelungi şi cântate la refrenuri. Fructele se strigă, deobicei, monoton:
-Cireşi, cireşi, cireşi, cireşeleee ! …
Peştele, îl strigă pe nerăsuflate :
– Peşte-peşte-peşte-peştee ! …
Iar când numeşte varietăţile, începe cu şalăul, continuă cu somn şi cu nisetru, – şi deodată :
-Crrrrapuuu ! …
Se inoadă în cuvânt, îl răsuceşte, îl zbârnâie, îl sfredeleşte şi-l asvârle de parcă-l vezi, de parcă vezi cuvântul, de parcă vezi crapul înotând într’o dungă prin aer, pătrunzând în bucătărie, sfârâind în cratiţă …

14720493_1327390450638847_1405613401232892397_n

Regina Maria cumparand flori, sursa “Ilustratiunea Romana”

Strigătele oltenilor răsunau atât de puternic prin Bucureşti încât au ajuns până la urechile familiei regale. Jurnalistul Realităţii Ilustrate Alex F. Mihail îşi aminteşte de întâlniri tangenţiale între olteni şi Regina Maria, la vremea aceea Principesa Maria de Edinburg.

Când a sosit în ţară principesa, a fost ciudat surprinsă de strigătele vesele ale vânzătorilor depe străzile Bucureştilor. Zic vesele, pentru cei deprinşi din copilărie cu dânsele, strigăte devenite o tradiţie pentru Capitala noastră… Dar tânăra principesă, de câte ori trecea în trăsură, tresăria surprinsă şi întorcea fără voe capul, când răsuna prin apropiere vre-un asemenea strigat, sau mai exact cântec ciudat care impresionează în mod curios pe acei, care vin pentru prima dată în Bucureşti.

Am notat următoarele strigăte, pe care le auzeam adesea în apropierea palatului de la Cotroceni. Când răsuna glasul de cocoş strident şi agitato ştiam că e ora 5 de dimineaţă şi că mai pot să trag un somn …

-Varnevişti ! Varnevişti ! strigă vânzătorul. Adică mai mult sughiţa decât pronunţa silabele …

varnevisti

Se spune că Principesa Maria ar fi întrebat într’o zi ce strigă matinalul vânzător şi i s’a explicat că varnevişti înseamnă cârnăciori cu hrean, cuvântul derivând de la nemţescul Warme Würste – cârnaţi calzi. Pe vremea aceea, pentru o monedă de zece bani, lucrătorul bucureştean, care se ducea în zori de zi la fabrică, putea să-şi cumpere o pereche de cârnăciori calzi, cu hrean, pe care-i mânca apoi cu mare poftă, cumpărându-şi de “cinci parale” pâine.

Până la orele prânzului, oltenii şi negustorii treceau din oră în oră :

La 6 dimineaţa, trecea un ţărănaş cu picioarele goale şi cu un coş jos şi lat de răchită în cap. El cânta melancolic, într’o tonalitate cu trei bemoli. Cântecul era destul de frumos şi cu inflexiuni interesante … L-a utilizat mai târziu un compozitor muzical român, care locueşte în străinătate. De multe ori strigătul cornarului modest de pe malurile Dâmboviţei, pus cu maestrie pe note, a răsunat impresionant în sălile mari de concerte ale Parisului.

cornuri

La şapte trecea un oltean cu miei, care – crescând energic sunetele – striga precipitato :

miel-1

Imediat după dânsul venia un altul, care ducea şi el miei jupuiţi, atârnaţi pe cobiliţă.

miel2

La opt se zărea în colţul străzii unul care vindea măruntae de vacă şi cânta, cu o voce de bariton, maestoso :

ficatei

La ora nouă auziam pe iaurgiul meu, care se credea obligat să se anunţe dela o distanţă de o sută de metri cu o voce ţipătoare şi agitată :

iaurt1

Iar un altul, care-i făcea concurenţă şi cu care o dată se luase la bătae, spunea cu glas bărbătesc, risoluto :

iaurt2

Imediat după iaurgii  trecea pe lângă locuinţa mea, o femee cu lapte covăsit, care anunţa pe muşterii ei cu următorul cotcodăcit de găină, precipitato :

iaurt3

Pe la ora zece din când în când, venea un ţigan, care spoia tingiri. Acesta striga altfel, scherzando :

iaurt4

Seara, îşi făceau apariţia “jurnaliştii” cu “ediţia a patraaaa” a Adevărului.

adevarul

De bună seamă că aceste strigăte muzicale se explică astfel : în mod instinctiv vânzătorul a înţeles că strigătul vorbit produce un număr mult mai mic de vibraţii şi impresionează mai puţin ca o succesiune ritmată de note muzicale. Vânzătorii noştri ambulanţi fac inconştient muzică, ca şi Jourdain, al lui Moliere, care făcea proză, fără că să ştie …

Din mahalalele Bucureştiului până la urechile Reginei şi la operele Parisului, strigătele oltenilor şi ale negustorilor completează cu o doză de haos ordonat ( având în vedere că haosul se declanşa, după cum am spus, la ore fixe ) peisajul sonor al Bucureştiului de atunci. Dragi călători, dacă vă aflaţi la plimbare în centru şi vă vine în gând o romanţă a lui Cristian Vasile – de exemplu – şi vă vine să v-o cântaţi în minte, bruiaţi-o cu câte un “crrrraaaaapuuuuu” apărut din senin. S-ar putea să fiţi mai aproape de realitate.

Acesta este doar primul pas întreprins de către noi în redarea unui peisaj sonor cât mai fidel al Bucureştiului de odinioară, despre care credem că era mai colorat şi zgomotos decât v-aţi fi imaginat. Pregătiţi-vă urechile.

 

S.C.

 

Bibliografie :

  1. Mircea Damian – Bucureşti , Fundaţia pentru Literatură si Artă “Carol I” 1935
  2. Realitatea Ilustrată , 22 Iunie 1933, 13 Noiembrie 1935, 27 Ianuarie 1937
Advertisements

2 thoughts on “Sunetele orașului. De la strigătele oltenilor …

  1. […] Sursă: Sunetele orașului. De la strigătele oltenilor … […]

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: