Leni Riefenstahl, regizoarea lui Hitler, în vizită la București

Leave a comment

October 22, 2016 by calatoriinterbelici

Nu mică ne-a fost mirarea să dăm în paginile Ilustraţiunii române din 1939 peste vizita la București a regizoarei Leni Riefenstahl, cea care a dus pe noi „culmi” filmul de propagandă în timpul regimului nazist. În 1932, cineasta care avea să transpună pe peliculă închipuirile fantaste ale naţional-socialismului participa pentru prima dată la o întrunire politică la Palatul Sporturilor din Berlin. Impresionată de mulţime şi de carisma liderului, Leni îi scrie o scrisoare lui Hitler, în care îi spune că şi-ar dori să-l întâlnească. Părea să creadă cu adevărat că el era omul care putea să salveze Germania.

După un schimb de scrisori, în care Hitler se declarase un fan al filmelor în care Riefenstahl jucase (ea fiind şi actriţă), cei doi se întâlnesc şi se împrietenesc. Goebbels avea să consemneze în jurnalul său numeroasele vizite pe care şi le făceau reciproc şi amiciţia strânsă care părea să îi lege pe toţi trei. Leni a realizat, pentru regimul hitlerist, 4 filme: Victoria Credinţei (1933), Triumful voinţei (1934), Ziua libertății (1935) şi Olympia (1938), despre Olimpiada de la Berlin din 1936. Acesta din urmă era alcătuit din două părți, cea dintâi intitulată „Sărbătoarea poporului”, iar cea de-a doua „Sărbătoarea frumuseții”.

După apariţia ultimului său film, în 1938, la doi ani după olimpiadă, Leni a plecat într-un tur al oraşelor europene pentru a-şi promova opera, oprindu-se la Viena, Paris, Graz, Bruxelles, Copenhaga, Olso, Veneţia, Roma şi…Bucureşti. Pe când era la New York, în noiembrie 1939, are loc în Germania Noaptea de cristal (în timpul căreia mii de case, prăvălii ale evreilor şi sinagogi sunt distruse). Drept urmare, Hollywood decide să boicoteze filmul.

Ilustraţiunea română a consemnat venirea regizoarei la Bucureşti, cu fotografii înfăţişând-o pe peronul Gării de Nord, dar şi la premiera de gală a fimului Olympia la cinematograful ARO (astăzi Patria) din capitală sau în vizită la stadionul ANEF. Puteţi vedea fotografiile mai jos.

leni

Leni Riefenstahl pe peronul Gării de Nord

leni1

Leni Riefenstahl la premiera de gală de la cinematograful ARO, astăzi Patria

leni2

Principele Mihai (pe atunci rege era Carol al II-lea) la premiera de gală de la cinematograful ARO, astăzi Patria

leni3

Leni Riefenstahl vizitând stadionul ANEF

leni5

Leni Riefenstahl și străjerele (era vremea străjerelor, aceste bunici ale pionierelor) de la liceul Aurel Vlaicu

Desigur, după război, Leni avea să nege o apropiere atât de intimă de Fuhrer şi de acolitul său Goebbels. Ce-i drept, filmele ei nu conţin viziuni net antisemite, deşi preamărirea corpului omenesc în introducerea lungmetrajului său despre Olimpiada de la Berlin pune în prim-plan „rasa albă”. Ea face de asemenea o apropiere (avantajoasă pentru regimul nazist) între Grecia antică şi Germania modernă în privinţa acestui cult al corpului sănătos, atletic și preferabil, alb. Riefenstahl aducea în apărarea ei argumentul că a păstrat în filmul Olympia prestaţiile atleţilor de culoare din Statele Unite, în special a lui Jesse Owens, cel care a uimit lumea cu recordul său de la 100 de metri sprint. Într-adevăr, îi veţi regăsi pe atleţii de culoare în acest film, însă Leni nu a scos şi observaţiile comentatorilor germani din timpul întrecerilor, care menţionau că „există şi atleţi de rasă neagră în competiţie”, „care se vor întrece cu cele mai reuşite şi puternice exemplare ale rasei albe”. Paradigma raselor şi a unei ierarhii a raselor, aflată la baza discriminării făcute de partidul naţional-socialist, e la loc de cinste aşadar în acest film, deosebit de valoros ca material documentar atât pentru cei interesaţi de manifestările ideologice ale epocii, cât şi de mentalităţile privind corpul uman și instrumentalizarea lui politică sau de evoluţia sporturilor.

Autor: Andreea Apostu

Imagini din Ilustrațiunea română, 22 martie 1939

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: